Achitare. Abuz de încredere-art.238 Cod Penal.

avocat oradea -popovici-claudiu-drept-penal

Într-o cauză recentă, avocatul Popovici Claudiu, Partener al Domocos & Popovici, a obținut o soluție de achitare a clientului nostru, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.

Prin această hotărâre s-au respins toate acuzațiile de natură penală formulate împotriva clientului precum și daunele materiale solicitate de partea civilă.

Ce presupune infracțiunea de abuz de încredere prevăzută la art. 238 Cod Penal?

Infracțiunea de abuz de încredere este prevăzută la art. 238 Cod Penal și este definită astfel :

Însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă .

Definiția acestei infracțiuni este suficient de cuprinzătoare și ușor de înțeles, elementul esențial fiind reprezentat de titlul în baza căruia este încredințat bunul. Acest titlu poate fi reprezentat de un contract sau o înțelegere între părți.

Diferența dintre infracțiunea de furt (art.228 Cod Penal) și cea de abuz de încredere.

Cel mai important aspect care diferențiază aceste infracțiuni îl reprezintă modalitatea în care făptuitorul intră în posesia bunului.

În cazul furtului, bunul este sustras din posesia sau detenția unei persoane fără consimțământul acesteia pe când în cazul abuzului de încredere bunul este predat de bună voie pentru a fi utilizat cu un anumit scop.

Diferența dintre înșelăciune (art.244 Cod Penal) și abuz de încredere.

Înșelăciunea presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust  .

Cu alte cuvinte, persoana vătămată predă bunul întrucât este indusă în eroare cu privire la scopul utilizării bunului sau de motivele invocate de făptuitor. În cazul abuzului de încredere, așa cum aminteam anterior, bunul este predat de bună voie și pentru un scop legitim.

Importanța diferențierii între furt, înșelăciune și abuz de încredere.

Între infracțiunile de furt, înșelăciune și abuz de încredere există multe asemănări, de aceea este important ca încadrarea juridică să fie realizată corect, diferența fiind făcută în principal la limitele de pedeapsă.

Limitele de pedeapsă prevăzute de Codul Penal sunt următoarele:

  • Furtul – art.228 alin.1 Cod Penal este sancționat cu închisoare de la 6 luni și 3 ani sau amendă
  • Înșelăciunea- art.244 Cod Penal este sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
  • Abuzul de încredere– art.238 Cod Penal este sancționat cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă

Având în vedere aceste diferențe este evident că administrarea atentă a probatoriului în faza de urmărire penală este esențială pentru o corectă încadrare juridică și pentru obținerea unei soluții favorabile.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

Articol redactat de avocat Popovici Claudiu.

Contact: 0774 431 491

www.avocatpopovici.ro

4 Comments

  • Bumbea

    ianuarie 4, 2022 - 9:04 pm

    Buna seara , o intrebare am la dumneavoastra , am muncit in strainatate, cand veneam in tara in concediu lăsăm diverse sume de bani soacrei mele pentru a ne tine ea bani urmând ca pe viitor sa ne cumpărăm o casa , problema acum este ca intre timp am ajuns cu soția la divort iar soacra nu vrea imi restituie bani , imi puteti da un raspuns ce demersuri pot face , sau daca se mai pot recupera bani multumesc

    • Avocat Claudiu Popovici

      ianuarie 4, 2022 - 10:46 pm

      Aveti raspuns pe e-mail.

  • liliana

    ianuarie 9, 2023 - 2:33 pm

    Buina ziua,

    Baitaul meu a fost pacalit de o individa sa-i cumpere un telefon…a fost la magazin cu ea si a ales cel mai scump telefon …pe langa s-au mai adaugat si alte chesti ajungand la o suma de 8000 lei..acestea fiind laute prin credit bancar…in magazinul Flanco…ea a plecat cu telefonul el a ramas cu factura si sa plateasca ratele…am facut sesizare a incercat de cateva ori sa vb cu ea sa recupereze telefonul, la inceput a zis ca ea va plati ratele …dar pana la urma a blocat tot si nu se mai poate da de ea…el a ramas sa plateasc un credit de aproape 10 mi de lei cu tot cu dobanda…si ea cu telefonul…exista posibilitatea macar sa recupereze acel telefon??? multumesc frumos…

    • Avocat Claudiu Popovici

      ianuarie 10, 2023 - 10:20 am

      Buna ziua, în cazul acesta trebuia analizată situația și avută în vedere formularea unei plângeri penale. Sunați-mă la 0774 431 491, am nevoie să îmi dați mai multe detalii pentru a putea gasi o solutie.

Lasa un comentariu

  • consultanta@domocos-popovici.ro
  • str. Mihail Kogalniceanu nr. 6, ap. 1, parter, Oradea, Bihor

Urmăreste-ne pe:

Pin It on Pinterest