DESPĂGUBIRI ASIGURARE CMR. RĂSPUNDEREA LIMITATĂ A TRANSPORTATORULUI.

avocat-oradea-asigurari

CUI SE APLICĂ PREVEDERILE CONVENȚIEI CMR?

Conform prevederilor Convenției CMR, aceasta se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cînd locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, asa cum sînt indicate în contract, sînt situate în doua țări diferite, dintre care cel puţin una este ţara contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract.

CE VALOARE TREBUIE SĂ AIBĂ POLIȚA DE ASIGURARE CMR?

În transporturile internaționale, deținerea și prezentarea unei asigurări CMR reprezintă o condiție esențială pentru încheierea unui contract de transport. Transportatorilor li se solicită să încheie asigurări CMR cu acoperire de 100.000, 200.000 sau chiar 500.000 euro, aceștia achitând prime de asigurare considerabile.

Având în vedere că suma asigurată specificată pe polița CMR este îndestulătoare, expeditorii și transportatorii consideră că riscul pierderii, deteriorării sau distrugerii mărfurilor este acoperit. Lucrurile însă nu stau deloc așa, cei prejudiciați fiind în principal proprietarii mărfurilor.

CE DESPĂGUBIRI POATE FI OBLIGAT SĂ ACHITE TRANSPORTATORUL ÎN CAZ DE DAUNĂ?

Odată cu preluarea mărfurilor transportatorul răspunde de riscul distrugerii sau pierderii acestora însă, așa cum vom analiza în continuare, răspunderea transportatorului este una limitată.

Limitarea răspunderii pentru pagubele produse trebuie să fie cunoscută atât de transportatori, pentru a putea evita obligarea la plata unor despăgubiri, cât și de expeditori, pentru a putea lua decizia corectă în ceea ce privește modalitatea de asigurare a mărfurilor.

REFUZ DESPĂGUBIRI INTEGRALE DE CĂTRE ASIGURĂTORUL CMR.

Să luăm un exemplu concret. Un transportator încheie un contract de transport a unor mărfuri ce valorează 50.000 euro și cântăresc 2000kg. Expeditorul sau proprietarul mărfurilor solicită transportatorului să aibă încheiată o poliță CMR cu o sumă asigurată de 100.000 euro.

La o primă vedere am putea considera că dacă mărfurile vor fi distruse într-un accident, proprietarul va fi despăgubit întrucât polița CMR ar acoperi daunele.

RĂSPUNDEREA LIMITATĂ A TRANSPORTATORULUI CONFORM CONVENȚIEI CMR.

Polița CMR va acoperi daunele, însă în limitele prevăzute la art.23 alin.3 din Convenția CMR, care prevede că valoarea despăgubirii nu poate depăşi 8,33 unități de cont pe kg de greutate lipsă brută.

CE ÎNSEAMNĂ DST(DREPTURI SPECIALE DE TRAGERE)?

Unitățile de cont pe kilogram sau DST(drepturi speciale de tragere) sunt un indicator a cărui valoare diferă de la o perioadă la alta, asemenea cursului valutar.

Astfel, valoarea despăgubirii se va calcula în funcție de greutatea mărfurilor și nu a valorii acesteia, pentru fiecare kilogram de marfă distrusă urmând a fi achitate 8,33 DST(drepturi speciale de tragere).

Revenind la exemplul nostru, ținând cont că valoarea DST este echivalentul a 1.31 euro, despăgubirea maximă va fi 21.824 euro( 2000 kg x 8.33 x 1.31 euro).

Acesta va fi suma pe care asigurătorul CMR o va plăti cu titlu de despăgubire, dar și limita maximă a răspunderii transportatorului, acesta nefiind obligat să acopere întreaga pierdere.

Rezultă că proprietarul va suferi o pierdere însemnată, diferența până la valoarea mărfurilor nefiind acoperită de asigurare și nici nu poate fi imputată transportatorului.

CUM SE POT OBȚINE DESPĂGUBIRI INTEGRALE ÎN CAZUL UNEI POLIȚE CMR?

Pentru a evita acest tip de pierderi, expeditorii au posibilitatea de a încheia polițe CARGO sau să achite o primă suplimentară transportatorului.

Conform art.24 din Convenția CMR, expeditorul poate sa declare in scrisoarea de trasura, contra platii unui supliment de pret convenit, o valoare a marfii care depaseste limita mentionata in paragraful 3 al articolului 23 si, in acest caz, valoarea declarata inlocuieste aceasta limita.

Aspectele analizate în acest articol sunt importante atât pentru expeditori(proprietarii de mărfuri) cât și pentru transportatori, fiind nevoie ca aceștia să cunoască limitarea răspunderii în cazul transportului de mărfuri.

Acest articol nu reprezintă consultanță juridică și nu atrage răspunderea autorului.

domocos-laviniu-avocat

Avocat DOMOCOȘ LAVINIU

laviniu@domocos-popovici.ro

Tel: 0730 669 499

___________________________________________________________________________________________

avocat-popovici-claudiu

Avocat POPOVICI CLAUDIU

claudiu@domocos-popovici.ro

Tel: 0774 431 491

___________________________________________________________________________________________

Lasa un comentariu

  • consultanta@domocos-popovici.ro
  • str. Mihail Kogalniceanu nr. 6, ap. 1, parter, Oradea, Bihor

Urmăreste-ne pe:

Pin It on Pinterest