Declarația privind beneficiarul real, eliminată pentru anumite companii.

avocat oradea -popovici-claudiu

Declarația privind beneficiarul real al unei persoane juridice a fost eliminată pentru anumite companii. Această modificare relaxează obligațiile pentru antreprenori, alături de excluderea unor condiții privind stabilirea sediului social și a altor modificări analizate aici.

Cine nu va mai depune Declarația privind Beneficiarul Real ?

Conform modificărilor aduse Legii 129/2019, depunerea Declarației nu va mai fi obligatorie pentru persoanele juridice constituite numai din persoane fizice.

Majoritatea persoanelor juridice înregistrate la Registrul Comerțului sunt constituite exclusiv din persoane fizice. Aceste modificări elimină o procedură birocratică ce necesita timp și costuri suplimentare.

Pentru persoanele juridice constituite din persoane fizice și juridice se va elimina obligația de a depune Declarația anual, în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare. Declarația se va depune numai când vor interveni modificări în structura persoanei juridice.

Când intră în vigoare aceste modificări ?

Legea 108/2020 a fost promulgată de Președintele României, următorul pas fiind publicarea în Monitorul Oficial.

Până la publicarea în Monitorul Oficial obligația de depunere a Declarației privind Beneficiarul Real este valabilă.

Echipa Domocoș & Popovici asigură consultanță completă și reprezentare pentru toate operațiunile desfășurate la Registrul Comerțului.

Lasa un comentariu

  • consultanta@domocos-popovici.ro
  • str. Mihail Kogalniceanu nr. 6, ap. 1, parter, Oradea, Bihor

Urmăreste-ne pe:

Pin It on Pinterest